Ești în plin proces de rearanjare a casei? Sau poate și nevoie de o schimbare și un aer nou? Poate fi descuranjant, mai ales atunci când variantele sunt atât de multe. Câteva reguli simple și un research despre ceea ce îți dorești, ar putea fi un punct perfect de plecare.
Research-ul poate înseamna un folder sau un board de Pinterest în care să salvezi tot ceea ce îți place. La o a doua privire, lasă în folder doar ceea ce simți că ți se potrivește ție și celorlalți locatari. Urmează al treilea filtru- compatibilitatea cu spațiul fizic (casă, apartament) și nu în ultimul rând bugetul.
Alege un punct central al casei tale. Fie că e vorba de o fereastră cu vedere specială, un zid din cărămidă, sau poate biroul, ori o zonă de relaxare pentru întreaga familie. Odată ce alegi un astfel de punct, poți să “construiești” ansamblul.
E nevoie să iei în calcul dimensiunea spațiului și specificul acestuia. Un spațiu restrâns, cu un tavan jos va avea nevoie de linii simple și suple pentru lăsa cât mai mult loc liber. Dacă beneficiezi de o casă generoasă, atunci poți opta pentru crearea unor zone de conversație, canapele voluminoase și spațiu între pereți și mobilier.
Identifică locul care “atrage” oamenii. E vorba despre terasă, bucătărie sau living? Unde vă regăsiți cel mai des în conversații, glume sau reuniuni de familie? Investește în acea zonă pentru a oferi spațiul de discuție- scaune și masă, obiecte de mobilier care să fie ușor de stocat când nu sunt folosite și de scos când e rost de petrecere. Sau piese modulare care pot avea multiple utilități.
Evită aglomerația!
Chiar dacă ești colecționar, sau îți place să aduni souveniruri, un ansamblu aglomerat va arăta dezordonat. Alege mobilier în care să îți poți expune obiectele dragi, fără ca acestea să pară “auncate”. O vitrină specială sau un bufet pot fi piese decorative și funcționale în același timp.
Nu uita de micile plăceri!
Un pahar cu vin seara? Sau poate cafeaua din fiecare dimineața? Un colț pentru citit? Oricare ți-ar fi tabieturile sau ritualurile, investește în ele! O masuță de cafea specială sau un “coffee corner” pe care să îl amenajezi după dorințele tale. Sau poate un fotoliu confortabil în care să savurezi băutura preferată, ori o banchetă specială pentru citit.
În ceea ce privește masa de cafea, asigurați-vă că aveți suficient spațiu între scaune și masă, (aproximativ 45 de cm), iar ca artificiu, puteți folosi două mese mici în loc de una mare.
Dacă ai o familie numeroasă care se adună în jurul mesei, sau prietenii adoră petrecerile la tine acasă, atunci ține const de asta și acordă atenție sporită zonei de dining.
Fiecare scaun ar trebui să aibă acces ușor la o masă laterală sau la o masă de cafea. Oamenii nu ar trebui să se ridice din locurile lor pentru a-și pune băutura pe masa. Când vine vorba de înălțimea mesei, mesele laterale ar trebui să aibă aproximativ aceeași înălțime cu brațele scaunelor pe care le găsesc lângă (dacă nu este posibil, mai mic este mai bine).
Nu uita de ambient! Lumina este extrem de importantă în orice mediu. În varianta ideală ai putea să alegi o combinație de iluminat de tavan, lămpi de podea și lămpi de masă. O lampă de podea arată frumos la capătul unei canapele sau în spatele unui scaun decorativ. Lămpile de masă se potrivesc pe mesele laterale sau pe rafturi.
Un spațiu bine gândit, care să îți placă și să te reprezinte necesită planificare și, după cum spuneam, ceva cercetare. Pentru a ușura procesul și pentru rezultate maxime, apelează la specialiști.
Noi te așteptăm în show-room pentru consiliere și împreună găsim varianta care să îți fie “acasă”.